Se afișează postările cu eticheta Constanța. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Constanța. Afișați toate postările

28.03.2018

Haz la Leroy Merlin

   M-am mutat în alt apartament. Mare, spațios dar prizele-s cam rare. Motiv pentru care mă duc la Leroy Merlin Constanța și cumpăr două tripluștechere. Unul chiomp, ieftinel, 5 lei și ceva, și un altul, ceva mai interesant, aproape 10 lei.

   Ajung acasă, introduc tripluștecherul ieftinel în priză, mă apuc să mai fac niște update-uri la computer. Dacă tot păzeam degeaba computerul, dau o fugă în bucătărie să instalez și celălalt tripluștecher întrucât era o singură priză în care era băgat aragazul - aprindere electrică. Scot aragazul, bag minunatul adaptor și... se face beznă!

   Nasol, mi-am dat de lucru: trebuie să repar sistemul de operare (Linux) care s-a bușit (power failure during the update), apoi să-l învăț că mai e și un windows pe acolo...

   Azi trec pe la Leroy. Cu tripluștecher și cu bon. Îl duc la retur marfă. Mă întreabă o doamnă ce are. Bag un rânjet Colgate 14:

   - Ea băgați-l în priză! Da' nu orice priză, în asta în care aveți computerele!

   Pleacă doamna cu ștecherul, îl pune pe o masă și se apucă să trebăluiască pe acolo. După vreo 5 minute revine:

   - Luați altul la fel?

   Raspund cu surâsul Lacalut 2:

   - Nici vorbă, iau un sac de pământ de flori!

   La un moment dat, poate respectiva doamnă, poate alta, BAGĂ ȘTECHERUL ÎN PRIZĂ!

   S-au oprit vreo 2 computere de la relații cu clienții, dar și niște case de marcat de la ieșire. Mai vin vreo 2-3 doamne, se apucă de meșterit la fire. Unele zâmbeau...

   După vreun sfert de oră, revine doamna cu returul:

   - Păi n-ați spus să-l bag în priză? Credeam că nu merge, nu că face scurt! De ce n-ați spus așa de la început?

   Începe să șurubărească la factura mea de retur, o altă doamnă repornește casele de marcat dar omoară imprimantele de la case... Le zic:

   - Ar fi o idee să-l păstrați aici! Faceți niște glume schimbului 2!

   

23.08.2017

Lajumate.ro - e chiar la jumate!

   După faza cu prostirea consumatorilor la LIDL Eforie Nord, constat că, în tot județul, constănțenii fac bășcălie de oameni.

   Depre ce e vorba? Păi să vedem un anunț pe lajumate.ro:
   2.000 lei, contabil, nu sună nemaipomenit de rău pentru consoartă, nu? Se apropie iarna... Trimis CV, sună, hai la interviu. Eu mă învoiesc de la serviciu ca să pot duce nevasta la adresă.

   După 3 minute se întoarce... nu e 2.000, e la jumate și punct. Că i-a zis ei doamna cu care avu interviul "așa se oferă la firmele de contabilitate"... Experiența și cunoștințele solide de contabilitate și fiscalitate sunt plătite cu minimul pe economie!

   Să nu se mire angajatorii că primesc de la bun început întrebarea "ce salariu oferiți?". Nu e prima "țeapă" de acest gen, de regulă ți se spune că salariul este negociat DUPĂ interviu...

07.07.2016

Puterea opiniei publice - pe internet

Ce puternic este Facebook!


   Sătui să-și rupă mașinile, sătenii din Negrești au semnalizat gropile într-un mod hazliu: au plantat oțetari. Trecând pe acolo, m-am oprit să imortalizez momentul.
   Un alt șofer m-a văzut, a făcut și el același lucru:
   Eu am postat repejor un articol pe blog, apoi am postat și pe Facebook, unde am observat că și celălalt șofer a publicat pozele.

   Pe 9 mai, ziarul Telegraf Online face un articol (PDF), folosind atât poze de pe acest blog, cât și de pe Facebook. Le mulțumesc că au scris de unde au luat pozele.
   Pe 10 mai, ziarul Ziua Constanța publică un articol (PDF) pe aceeași temă.
   Pe 11 mai, mergând de la Negrești spre Cobadin, nu-mi venea să cred ce văd...
   Bun, deci merge! Se asfaltează! Ia hai să asfaltăm și gropanele de la ieșirea din Negrești spre Independența! Poate scăpăm și de maldărele de gunoaie de lângă balta de pescuit?
   Bun, s-au asfaltat și gropile de care pomeneam mai devreme. Ia să vedem dacă se asfaltează și în Movila Verde.
   Mda. N-au asfaltat, au plombat gropile. Tot e ceva! Să vedem ce mai putem face. Pe 13 iunie, mergând prin Ciobănița, am mai pus de un articol...
   Ia să vedem ce e în Osmancea, un alt articol...
   Chiar și jumătate din Mereni este decorat cu găuri, deci încă un articol...
   Nu se întâmplă nimic? Hai să mai forțăm...
   Și iată că azi, 07.07.2016, a început să miște câte ceva.
   Ziua de Constanța publică un articol (PDF) deci putem spera că în curând se vor asfalta șî gropile alea...

   Data viitoare voi trimite articole direct la ziar, poate se mișcă mai repede...
   
   
   

15.06.2016

Găurele în asfalt - Mereni, Constanța

   Iată cum arată drumrile prin Mereni. Iar primăria Mereni ne întâmpină cu "Bine ați venit!". Eu aș fi pus "Bine c-ați venit!" sau, mai degrabă, "Bine c-ați ajuns!".

Găurele în asfalt - Osmancea, Constanța

   Iată cum arată drumul de la Osmancea spre Mereni. Iar primăria Mereni ne dorește "drumul bun".

14.06.2016

Găurele în asfalt - Ciobănița, Constanța

   Iată cum arată drumul de la Ciobănița spre Osmancea. Iar indicatorul primăriei Mereni e pus în bătaie de joc la ieșirea din sat - de unde începe "drumul bun".



loading...