Se afișează postările cu eticheta organizare nemțească. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta organizare nemțească. Afișați toate postările

12.08.2017

LIDL Eforie Nord - hai să fraierim consumatorii!

   LIDL Eforie Nord - hai să fraierim consumatorii, oricum sunt fraieri!

   Întrucât românul este prost, nu citește (mă uit câte vizite are un blog ca ăsta...), uită repede și nu știe matematică, mai toate supermarketurile inventează noi metode de prostire a consumatorilor. De regulă pun un preț la raft iar la casa de marcat e ceva mai scump, că românul nu ține minte sau nu-și bate capul. Alții ciordesc la cântar, pen'că românul nu-și bate capul, mai ales dacă-i fâlfâi ceva pe care scrie "Germania" prin față sau fac o "hiperofertă" cu care acoperă gramajele înscrise de producător. Alții te asigură că-ți plătesc de 10 ori diferența sau că-ți aduc marfa la domiciliu.

   Lidl are oa altă găselniță: proția de luni. Scrie în cataloagele lor că prețul ăla minunat este valabil pentru primele ț bucăți. Și atât. Bucăți vândute la casa respectivă, către un singur client, pe tot magazinul, în toată România? Cum naiba vine asta? Încă nu am aflat.

   În particular, Lidl Eforie Nord se pricepe la alte șmecherii. Pe site lor au un program, pe ușa magazinului au alt program. Și, pentru că e plin de turiști, și-au pus capetele la contribuție pentru găselnițe noi. Și au reușit.

   Pe 12.08.2017 am poposit la magazin. Tropăind prin magazin văd un preț mare: niște cafea solubila la promoție: 9,99 lei. Reducere vreo 3 lei. Interesant, nu e neapărat grozavă cafeaua aia dar e potabilă. Pun 2 bucăți în coș (deh, promoție!). La casă constat că pe bon era 12,99 lei. Întreb casierița, 'mneaei sună pe cineva, mă întreabă dacă stornează cafeaua. Zic că nu, achit și zbor în raion să trag promoția în poză.
   Apare și personajul pe care-l sunase casierița, un soi de șef. Avea explicația pe limbă: "a greșit un coleg, promoția începe pe paișpe"! Și dispare. Dispare fără să corecteze "greșeala" colegului. Las' că mai sunt și alți români de prostit!


   Intenționam să sun la ANPC (Protecția Consumatorului) să vină să constate și să amendeze. Dar erau două probleme: una - nu merge la telefon și doi - era sâmbătă, consumatorii sunt protejați de luni până joi între orele 8 și 16:30 iar vineri numai de la 8 la 14. În rest - să fiți iubiți!

23.02.2015

Lidl (alege înțelept) - angajați idioți sau organizare nemțească? -continuare 2-

   23.02.2015. Încă nu au schimbat programul de pe site. Și să nu uităm, toate companiile multinaționale caută angajați proactivi. Un casier, doi bodigarzi și un tip care fuma. Toți știu că programul e pus greșit pe site. Cu siguranță îl vor schimba...

   M-am răzbunat... Ieri am spart pușculița (banii de cărbuni, de) în Penny (știe ce ne place). Ba chiar mi-au dat câte o farfurie (9,99 lei) cadou la fiecare bon de 100 lei. Casiera a fost drăguță și a divizat cumpărăturile în mai multe bonuri.
   Să crape LIDL de ciudă!

Continuarea articolelor:primul și continuare 1.

03.02.2015

Lidl (alege înțelept) - angajați idioți sau organizare nemțească? -continuare 1-

   03.02.2015. Am luat-o iar la picior spre Lidl (alege înțelept) Eforie Nord. Dăcât 90 Km dus-întors. Pentru că... angajați deștepți. Anul trecut le-am trimis și eu un CV. Nu s-au sinchisit să-l citească.
   Nu au schimbat programul de pe site. Tot 22:30 a rămas. Mă gândesc că mai durează până ce ajunge informația la București, poate de acolo până în Germania... cine știe? Eu îi comunicasem plângerea mea tipului din postul precedent.
   Intru în magazin, cumpăr, ajung la casă, îmi scanează produsele (cu ajutorul unui badigard - tipul număra baxurile), scot cardul. În timp ce casiera butonează la terminal, o întreb cine poate să-mi dea un discount. Îi povestesc. Ridică din umeri. Șeful de magazin? Bucureștiul? Ridică din umeri. Plec.
   Cu siguranță echipa proactivă de la Lidl (alege înțelept) va lua măsuri și greutăți și va corecta eroarea de pe site, ca să nu mai pună clienții fideli aiurea pe drumuri.

Continuare la articolul despre Lidl.

02.02.2015

Lidl (alege înțelept) - angajați idioți sau organizare nemțească?

   Iată ce înseamnă organizare dezorganizată...
   Întrucât am rămas fără materii prime, deoarece la noi în sat nu se găsește mai nimic, am ieșit la cumpărături prin județ. Ținta: Auchan, Praktiker, Selgros, Lidl (alege înțelept). Auchan e magazinul favorit al haitei de căței angajați să-mi păzească uriașa curte: le place mult mâncarea de acolo. Mie-mi place prețul...
   La Selgros a ochit consoarta niște mingiuțe cu coarne destinate țopăielii ălora mici.
   Lidl (alege înțelept) era magazinul favorit pentru potolul de zi cu zi. De exemplu pâinea LaCestera cu unt, 2.49 lei, termen de valabilitate îndelungat, fiind preparată, desigur, fără conservanți, E-uri sau alte ingrediente cancerigene... Sau nu. În orice caz, nu s-a întâmplat să mucegăiască ca pâinea ToasTina sau KB Toast. Apa minerală este mai ieftină decât la alte magazine, la fel și laptele. Smântâna Pilos nu e cea mai ieftină, dar celor d'acas' le place: fie în ciorbă, fie cu crănțănele d-alea de porumb.
   Mi-am adus aminte... smântâna din sat... La magazinele sătești, acest produs se vinde în pahare de plastic de tipul celor în care se vinde berea la bodegi, adică vărsată. Cutia din care provine nu este disponibilă publicului larg pentru a admira producătorul, ingredientele sau, mai ales, TERMENUL DE EXPIRARE. Copiii au refuzat să manânce ciorba preparată cu așa ceva. La producătorii bio/eco, adică țăranii din sat, smântâna conține ingrediente dubioase dat fiind faptul că țâțele vacii nu se spală singure, recipientul care o conține are origini dubioase, apa curentă lipsește deseori (pen'că îi scumpă apa de la robinet, mulți au renunțat), iar cea din făntănă trebuie scoasă, nu au ei timp de așa ceva. Poate că mai bine așa, având in vedere chestiile care plutesc prin fântâni: șoareci, melci, râme, orbeți (cârtițe), șobolani sau alte cadavre. Cei de aici au sistemul imunitar obișnuit cu chestii d-astea dar noi venirăm de la oraș...
   Buuun. Întrucăt romTELEKOM nu se grabește cu reluarea serviciilor, îmi iau tableta dotată cu un card portocaliu, mă duc pe dealul din sat (acolo unde-i țara mea, pardon, semnal portocaliu HSDPA), mă uit pe paginile magazinelor să mă asigur că-i pot vizita pe toți chiar dacă am de parcurs 50 km...
   In Constanța, cu Auchan, Praktiker și Selgros (ăsta-i în Agigea) nu am avut probleme, așadar intenționez să o iau spre noul Lidl (alege înțelept) din Eforie Nord. Ora 20:50. Pe telefon aveam pozat programul afișat pe ușă.
   Numai că... era programul de sărbători. Scot iar tableta dotată cu SIM-ul portocaliu (ăla albastru merge numai când dorește 'mnealui, pe ăsta portocaliu l-am primit moka la o promoție, că nu mi-ar fi trecut prin cap să cumpăr așa ceva) și reverific pagina www.lidl.ro.
   Ajung la Lidl (alege înțelept) în parcarea cam goală, parchez cu grijă să nu ocup locurile destinate persoanelor cu handicap și o iau la picior spre intrarea în magazin. Acolo un angajat vorbește la molecular, se uită surprins la mine și-mi face semn că nu. Văzând moaca mea mirată, ia celularul de la ureche pentru ca să îmi comunice că s-a-nchis. Nu-mi vine să cred. Îi spun ce am văzut pe pagina lor. Ridică din umeri și-mi arată programul afișat: "așa-i de cân' s-a deschis".
   Scot din nou tableta. Oi fi eu atăt de idiot? Între timp, "amabilul" angajat dispare.
   Verific din nou programul de pe site... Îmi aprind o țigară. Ce naiba mă fac? Pâine nu mai am deloc acasă iar la ora asta majoritatea magazinelor nu mai au așa ceva sau sunt deja închise. Înjur webmasterul și șeful de magazin de la Lidl (alege înțelept).
   Apare un soi de badigard. Îl trag de limbă cu privire la program. Îmi jură că așa e de când a apărut magazinul. Apare și cel cu telefonul. Îi arăt programul. Ridică din umeri, zice că e o greșeală. Îi spun că greșeala imbecilului mă costă mult pentru că vin de la 50 de kilometri, că nu mai găsesc pâine... Ridică iar din umeri, îmi indică niște magazine și-mi întoarce spatele, are de vorbit cu badigardul.
   Înjur cu poftă. Avea ăla dreptate, am găsit pâine feliată la magazinul de lângă Lidl (alege înțelept).

   Îmi aduc aminte de multinaționala nemțească pe unde am lucrat: saitul era întreținut de nemți, noi nu aveam acces la el. Ei nu înțelegeau nici româna dar nici engleza. Trimiteam emailuri cu duiumul pentru corectarea unor detalii. Nu pricepeau, nu corectau, ștergeau emailul. După vreo 2 ani au externalizat serviciul, desigur, tot către o companie nemțească. Nici ăia nu înțelegeau, nu știau cine sunt eu. Să verifice ce și cum? Nu e treaba lor. Ștergeau emailul.





loading...